en

În cadrul clădirii Vox Technology Park, chiriașii beneficiază de unul dintre cele mai performante sisteme de securitate, cu acces pe bază de autentificare biometrică. Află mai jos cum funcționează Vox Biometric Access app.

Ce este Vox Access App?

Sistemul a fost gândit special pentru a oferi chiriașilor și angajaților acestora o metodă simplă și la îndemână de autentificare, fără cartelă sau badge de acces. Chiriașii clădirii pot determina pentru fiecare angajat în parte care sunt zonele în care poate avea acces, precum și termenul de validitate al codului de acces.

Autentificarea se face la toate intrările în clădire, atât în zona de lobby, cât și pe celelalte căi de acces (lifturi, casa scării sau acces dinspre parcarea subterană). În acest fel, este exclusă cu desăvârșire opțiunea ca cineva din exteriorul clădirii să aibă acces, garantând siguranță tuturor.

Autentificarea prin aplicație

Angajații din clădirea Vox Technology Park vor descărca aplicația Vox Access din App Store sau Google Play store, în funcție de dispozitivul utilizat. După descărcarea aplicației, fiecare angajat va contacta administratorul de sistem sau responsabil IT din cadrul companiei sale, care va completa înrolarea angajatului. Înrolarea în sistem durează de regulă mai puțin de 5 minute, iar angajatul este inrolat imediat.

Autentificarea se face prin generarea unui cod QR pe dispozitivul angajatului, folosind una dintre metodele biometrice suportate de device-ul său (amprentă, recunoaștere facială sau scanarea celor 4 degete). În mod predefinit, codul de acces este valabil 15 minute din momentul generării, însă durata sa de valabilitate poate fi customizată de fiecare administrator de sistem în parte pentru angajații companiei.

Codul QR generat de aplicație se scanează la zonele de acces în clădire (lobby, parcare subterană, casa scărilor)și permite accesul numai în zonele în care a fost autorizat. Pentru generarea codului QR, aplicația nu necesită conexiune la internet.

vox-user-guide

Cele mai frecvente întrebări ale utilizatorilor:

Unde vor fi salvate datele mele?

Datele tale biometrice vor fi salvate numai pe dispozitivul tău și vor fi utilizate pentru autentificare și apoi pentru a genera codul de acces în clădire. Datele biometrice nu vor fi utilizate în alte scopuri.

Pot fi reproduse datele mele biometrice?

Datele tale biometrice nu pot fi reproduse. VeridiumID este o platformă care dezvoltă aplicații pentru autentificare biometrică, aceste aplicații funcționând cu un SDK mobil care permite implementarea biometriei pentru acces. Informațiile sunt stocate numai pe dispozitivul tău, criptate și fragmentate, așa încât să nu poată fi reproduse.

Ce se întâmplă dacă pierd dispozitivul folosit pentru autentificare?

În cazul în care pierzi dispozitivul pe care sunt stocate datele tale biometrice, contactează imediat administratorul de sistem al companiei angajatoare. În cazul în care dispozitivul a fost furat, vă rugăm să contactați autoritățile locale.

Mai multe informații specifice sunt disponibile utilizatorilor, direct în rubrica dedicată din cadrul aplicației.

 

Bun venit la evenimentul de inaugurare a clădirii Vox Technology Park (galerie foto)

Articolul anterior

Bun venit la evenimentul de inaugurare a clădirii Vox Technology Park (galerie foto)

Joi, 19 Aprilie 2018, am avut onoarea să prezentăm publicului clădirea Vox Technology Park. Evenimentul a fost unul colorat, în cadrul căruia invitații au avut ocazia să facă turul clădirii și să afle despre cel mai nou proiect al nostru!

Citește mai departe