en

Am ales câștigătorii campaniei Vox Your Startup! Avem nu unul, ci două startup-uri inovative care își vor desfășura activitatea în clădirea noastră!

Campania Vox Your Startup prin care oferim gratuit un birou, timp de doi ani, pentru un startup, a luat sfârșit. După mai multe întâlniri cu membri echipelor semifinaliste și două etape de jurizare a proiectelor, juriul a ales ca două startup-uri să fie câștigătoare, nu unul singur.

Datorită faptului că au existat mai multe proiecte inovative și cu potențial ridicat de dezvoltare, juriul format din: Dna. Ilinca Păun – Managing Partner, Colliers International, Prof. Dr. Marilen Pirtea – Rectorul Universității de Vest din Timișoara și Dl. Virgil Tornoreanu – Managing Partner, Werk Property Group a luat decizia ca premiul să fie acordat nu unui singur câștigător, ci celor două proiecte care au cel mai mare impact tehnologic respectiv social. După analizarea în detaliu a proiectelor înscrise în competiție și din dorința de a susține atât impactul social, cât și dezvoltarea tehnologică, juriul a ales oferirea unui premiu dublu către SkeletonCAD și Mindfully.

SkeletonCAD, este o companie care vizează dezvoltarea și distribuirea de produse software, cercetare fundamentală și aplicarea acesteia în domeniul programelor pentru proiectare asistată pe calculator.

Avem o echipă mică de specialiști și puternice legături internaționale, care a reușit deja să câștige încrederea câtorva oameni de afaceri din Timișoara și organizații de suport pentru startup-uri. În plus, avem contacte cu corporațiile stabilite la Timișoara, și este foarte posibil să ne devină primii clienți. Toate acestea ne caracterizează ca fiind high-tech și inovativi, eu aș zice chiar brizanți”, Bogdan Lazăr, SkeletonCAD.

Despre Skeleton CAD, Dl. Marilen Pirtea declară că „e de departe cel mai profesionist startup din competiție, precum și cel mai probabil să își găsească finanțare ulterioară și să rămână simplu pe picioarele sale.”

Mindfully este cea mai tânără echipă participantă la competiție și s-a făcut remarcată prin abordarea inteligenței artificiale și utilizarea acesteia în scop medical pentru predicția schizofreniei.

Startup-ul nostru e axat foarte mult pe inovația tehnologică ce ține de inteligența artificială, pentru a putea ajunge în următorul nivel de implementare al acestuia avem nevoie de un spațiu în care sa putem veni cu noi idei pentru aceste implementări, și totodată să le putem testa, acesta fiind principalul mod în care un birou ultramodern ne-ar ajuta să continuăm să ne dezvoltăm produsul.” – Ștefan Iarca, Mindfully

În primul rând a fost apreciată implicarea celor 3 studenți de la Politehnică, pasionați de tehnologie și dedicați unei cauze cu mare impact în sectorul medical. Mindfully este proiectul care, în opinia dnei. Ilinca Păun, s-a făcut cel mai remarcat datorită echipei din spatele său și a misiunii pe care aceasta și-a asumat-o.

Îmi place că sunt studenți și, spre deosebire de mulți alți tineri, ei aleg să își petreacă timpul pentru a construi un proiect, nu doar cu impact comercial și cu mare potențial de dezvoltare, ci și care să ajute mediul serviciilor medicale de prevenție” – spune Dna. Ilinca Păun, Managing Partner Colliers International

Prof. Dr. Marilen Pirtea, rectorul Universității de Vest Timișoara este de părere că, dintre proiectele înscrise în competiție „Mindfully are cel mai important impact social, ceea ce de fapt ne lipsește nouă în zilele acestea. Ei merită din plin să le oferim un plus de încredere și motivație.

În încheierea competiției, Dl. Virgil Tornoreanu, Managing Partner Werk Property Group se declară fericit că în Timișoara există un număr mare de tineri cu inițiativă și care doresc să își investească energia și timpul într-un mod constructiv. „Ne bucură nespus faptul că avem tineri talentați și deschiși, dornici să evolueze. A fost într-adevăr dificil să alegem o singură idee câștigătoare, motiv pentru care am decis ca premiul să fie oferit către două startup-uri. SkeletonCAD și Mindfully au fost echipele care s-au făcut remarcate cel mai bine și care își vor desfășura activitatea în cadrul clădirii Vox Technology Park pentru cel puțin doi ani de zile. Le mulțumim tuturor celor care au participat la campanie și îi felicităm pe fiecare în parte pentru perseverență și implicare.”

 

Vox Technology Park - cea mai ”verde” clădire de birouri din România

Următorul articol

Vox Technology Park - cea mai ”verde” clădire de birouri din România

Clasamentul este realizat pe baza datelor oficiale și include clădirile certificate sau în curs de certificare, finalizate în ultimele 18 luni sau în curs de finalizare, care s-au remarcat printr-un nivel ridicat de sustenabilitate.

Citește mai departe